George Cotigă, „secundul” lui Nicolae Dică de la CS Mioveni, a fost la un pas de o tragedie, după ce a fost agresat în plină stradă și a fost lovit cu o sticlă în cap!
Potrivit site-ului Cancan Argeșean, tehnicianul a fost implicat într-o altercație cu fostul partener al actualei sale iubite în seara zilei de sâmbătă, 8 aprilie 2023, în Pitești.
Cuprins de gelozie, bărbatul l-a lovit pe George Cotigă cu o sticlă în cap, iar secundul lui Nicolae Dică a rămas întins pe jos și a fost la un pas de o tragedie, fiind aproape să-și înghită limba.
Persoanele aflate la fața locului au intervenit prompt și l-au ajutat pe tehnicianul care a fost „secund” și la FCSB în prima parte a acestui sezon să-și revină.
George Cotigă a colaborat cu Nicolae Dică atât la FCSB, cât și la CS Mioveni, iar în urma anunțului făcut de tehnicianul argeșenilor în această seară, potrivit căruia ia în calcul să părăsească echipa, și aventura „secundului” ar putea fi aproape de final.
„Ne-a bătut Budescu. O execuție foarte frumoasa a lui. Din păcate nu am arătat foarte bine, am arătat ca o echipa ca și retrogradată. Eu nu îmi doresc acest lucru. Le-am transmis jucătorilor că avem șanse, să credem în șansele noastre. A venit golul acela în minutul 10.
Ok, am primit un gol, dar putem să încercăm și noi să dăm un gol, două, trei, să punem probleme. Am arătat foarte rău. Am avut o discuție după meciul cu Chindia, am vorbit că vrem să facem lucruri, dar degeaba. Faptele contează, mă așteptam ca la meciul de azi să facem mai mult, dar am fost slabi
M-am bucurat când am început jocurile din acest an, am arătat bine, am jucat cu curaj, am pus probleme adversarilor. Eram pe drumul cel bun. Din păcate, în cele trei jocuri din play-out am arătat rău. O să mă gândesc acasă și voi vedea ce decizie voi lua. Nu vreau să îmi doresc doar eu să rămân în prima ligă. Jucătorii spun că își doresc și nu fac nimic. Nu am nicio problemă, eu am venit, am încercat, am avut entuziasm.
Nu sunt primul antrenor care retrogradează. Sunt alții care au retrogradat și după au câștigat campionate. Contează că am avut curaj, ăsta este lucrul bun. Da, mâine mă decid dacă mai rămân sau nu la echipa. O să mă gândesc când ajung acasă, o să discut cu familia si o să văd ce fac. Eu vin și muncesc, vreau sa fac lucruri si jucătorii să nu își dorească acest lucru. Nu am vorbit cu jucătorii in vestiar”, a spus Nicolae Dică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER